destine...

   Am observat că de la un timp am devenit interesată de destinele umane, de personalități și sorțile acestora, sau nu neapărat personalități, ci pur și simplu oameni și destinele lor. De ce ?Probabil că mi-au apărut în căpușorul meu un șir de întrebări la care nu găsesc răspunsuri sau poate nimeni nu poate să mi le ofere. Faptul că zi de zi te întîlnești cu noi și noi încercări, te fac să te întrebi oare cum au procedat alții în situații similare, cum au reușit ei să găsească soluții sau răspunsuri, cum și-au luat ei cele mai importante decizii ale vieți lor și cum și-au asumat responsabilitatea eșecurilor lor, cum au suportat greutatea singurătății sau a multor alte lucruri ce ne frămîntă pe toți.

   Dacă tot sîntem atît de conștienți și ne dăm seama că trăim într-o lume mai mult sau mai puțin dură, de ce nu apreciem ceea ce avem ?De ce nu ținem oamenii dragi lînga noi ?De ce nu încercăm să înțelegem la moment și nu cedăm din mîndrie pentru a ne bucura acum și nu după moarte ? Probabil sună a prea multe întrebări și totuși nimic exact.

   De ce îl proslăvim pe Eminescu după moarte, îi închinăm spectacole, cenacle și monumente ?Il avem drept cel mai mare poet al neamului ?Dar oare știm cu adevărat cine a fost el ?

   Dacă o să vorbesc acum de măreția sa Maria Cebotari, sînt sigură puțini sînt cei care vor recunoaște numele ei și vor putea spune cine a fost și ce înseamnă el pentru noi...Dar nimeni, sau aproape nimeni nu o cunoaște pe Musia, cea din Valea Dicescu...

   Cel mai rau e faptul, chiar de am auzit de ei și sîntem mîndrii că sînt compatrioții noștrii, din păcate noi nu cunoaștem soarta lor în cele mai mici detalii, dar poate nici nu trebuie chiar toate detaliile dar măcar să cunoaștem și noi eforturile lor care le-au făcut ca să ne proslăvească țara. Ei ne servesc drept exemple pentru noi ca să învățăm a lua cele mai corecte decizii sau pur și simplu să înțelegem și noi ce este viața și cum trebuie ea privită și trăită.

   Astea fiiind spuse recomand spre citire romanul Recviem pentru Maria, și sper ca mesajul meu să fie înțeles chiar și de mine (mereu este loc pentru mai multe).

Cuvintele potrivite...

   Avem atîtea cuvinte în vocabularul limbii române, și totuși nu le găsim pe cele potrivite în locurile potrivite...Și parcă am știi atîtea, dar totuși insuficiente pentru a ne exprima...

  De ce cuvinte avem nevoie de ai spune persoanei dragi, ca să înțeleagă inexplicabilul  fapt, că pur și simplu nu poți trăi fără el, știind că el niciodata nu spune ceea ce ai vrea să auzi...

  Ce cuvinte ar fi potrivite pentru a le arăta dragostea ta către parinții și frații tăi, cînd de cele mai multe ori te simți neînțeles tocmai de ei...ca mai apoi să ajungi să prinzi la curaj de a o face...și realizezi că-i prea tîrziu...ei nu mai sînt...

   Prin ce cuvinte ți-ai arăta dezamăgirea în prietenii pe care îi credeai cei mai apropiați și care în nenumărate rînduri te-au trădat sau te-au jignit, și de fiecare dată mai tare decît în cazul precedent...

  Dacă am știi măcar în 80 % din cazuri să spunem cuvintele potrivite, atunci viața noastră ar fi altfel…De am ști măcar cele mai importante să le spunem cînd trebuie...Dar din păcate de cele mai multe ori nu o facem și nuștiu de ce...Și parcă aș fi eu directă la ale mele, și parcă aș spune mereu lucrurilor pe nume, și parcă aș fi oarecum sinceră... și totuși nu găsesc mereu cuvintele necesare de a vorbi corect atunci cînd este nevoie...Știu nimeni nu-i perfect și probabil nici nu vor fi curînd dacă vom continua în ritmul ăsta...

   De cele mai multe ori frica e cea care nu ne permite să vorbim...să spunem totul...Doar pe ea n-o depășim...iar cînd reușim să trecem de ea, deja nu mai avem cui spune ceva...

    Și acum mă întreb cîte limbi trebuie să învețe omul pentru a se exprima , de a spune lucrurilor pe nume...

Superba piesa si o voce minunata.

Mi-e dor

   Adesea mă vizitează un dor nebun de acele timpuri... îndepărtate deja...din păcate...de timpurile cînd durerea dispărea miraculos doar din sărutul mamei...cînd viața era oarecum lipsită de griji... cînd totul părea atît de simplu cu cele mai ușoare reguli ( doar un joc în care intra toată lumea)...cînd zîmbetul era atît de pur și nu ascundea nimic în spate. Mi-e dor de inocența cea de odinioară...de timpurile cînd aveai o lume plină de aventuri și dragoste...atunci cînd și lucrurile erau tot atît de mici ca și tine...

     Pe atunci, atît de reale erau poveștile cu prinți si prințese, încît cei din jur erau eroi principali ai poveștii în care trăiai...ca mai tîrziu să realizezi că nu ești singurul regizor al poveștii tale...unde nu toate depind de tine...

   Mi-e dor de aroma copilăriei mele...mi-e dor de drumul cel  de țară ce-mi încălzea talpile...de ploile calde de vară...( și acum ploua vara, dar acele ploi aveau ceva magic în ele)...

   Aș da orice să mă pot întoarce măcar odată, să mai simt aceleași frumoase și memorabile senzații...

În căutarea unui ac într-un stog de fîn

   Din start titlul pare evident foarte straniu si banal și dă impresia unei imposibilități, unui lucru irealizabil. Dar dacă privim altfel la acest lucru și stăm puțin să ne gîndim...Oare fiecare din noi nu face acest lucru aproape că în fiecare zi? Sau măcar odată în viață...Evident lucru, nu fiecăruia îi este dat aceeați soartă, nu fiecare este în această căutare, cu toate acestea majoritatea, pentru a obține ceva în viață, se avîntă în "stogul" mare în speranța găsirii "acului" atît de minuscul și totuși necesar. De ceva timp m-am simțit singură în căutarea acului fără macar să-mi dau seama, m-am avîntat în speranța că procesul dat va fi ușor realizat...În realitate lucrurile stau mult mai complicat decît te-ai gîndit inițiat la citirea titlului... Ai mari șanse să te înțepi cu acel ac, însă totuși să nu-l gasești...să nu-l poți lua în mîină...

   Tot ce vă doresc este sa puteți găsi tot ce vă doriți mereu și foarte repede, fără să căutați în stog.

Chiar sint bravo....si sincer ma regasesc in versurile piesei...

In cautarea...

   Toți ne dorim ceva foarte mic, dar care ia amploare în timp și clipe efemere. Desigur că mă refer la dragoste, la acel sentiment nedefinit și irepetabil în intensitate.  Cineva își petrece toata viața în căutarea ei, cineva o trăiește fără frică și griji, cineva așa și nu o găsește. Nuștiu dacă aș putea să o definesc, căci pentru fiecare din noi ea iși are propria manifestare și percepere. Cu ea, simți că sufletul este mulțumit și parcă problemele din jur sînt mai colorate ca deobicei, totul parcă are sens. Fără ea, simți că nu-ți ajunge aer să respiri...lucrurile nu au nici un rost. Dragostea e un joc pe nivele...la acel Happy End ajung doar cei cu sufletul mare și deschis, cei răbdători și puternici, cei care nu renunță niciodată să lupte pentru fericirea lor. Cineva zice că nu are nevoie de ea, a încetat să o mai caute...S-ar putea, dar pînă la un moment cînd ea singură vine în viața lui....Toți căutăm să avem pe cineva lîngă noi, să nu fim singuri...căutăm atenție, afecțiune, căldură...Pînă la urmă toți avem același țel...

Celor dragi...

        Și vine așa cîte o zi, cînd pur și simplu nu înțelegi de ce lucrurile stau așa și nu altfel…Ajungi să realizezi că nu ai nevoie de nimic, decît de ceva foarte puțin, care apare inperceptibil și fără să-ți dea de știre că deja trăiește în sufletul tău…De cele mai multe ori toate astea se datorează oamenilor care te înconjoară, celor care apar în anumite perioade ale vieții exact atunci cînd ai cea mai mare nevoie de ei…Unii vin pentru ați da anumite lecții de viață, alți pentru a fi o bună companie… Din propria experiență am întîlnit foarte multă lume, pe mulți din ei i-am cunoscut îndeaproape. Ce mă bucură cel mai mult e că am avut onoarea ca acele persoane special ale vieții mele mi-au fost alături și mulți dintre ei și acum sînt. De ce? Pentru că cu ajutorul lor mi-am creat propria personalitate, și ceea ce sînt acum e datorită celor prezenți în viata mea. Deci mulțumesc tuturor că-mi faceți viața mai frumoasă.

Pentru dragoste...

   (Frumoase cuvinte....Nu sînt autorul dar apreciez sensul lor și oarecum mă regăsesc ...)

Trezîndu-te dimineața... cel mai înfricoșător este să nu-i vezi ochii lui iubitori stînd închiși...Să nu-i auzi șoaptele calzi la ureche și să nu-i simți mirosul corpului său atît de cunoscut și familiar...

   E înfiorător să nu-i simși vîrfurile degetelor pe umerii tăi și să nu-l privești continuu zîmbind...

     Să te dezgheți cu prima rază de soare și să-ți întinzi brațele...

   Să încalți papuci de cameră pufoși și să-ți prinzi părul zburlit...

     Cel mai înfiorător e să nu-i vezi chipul în oglindă...Atît de înfiorător să-ți petreci seara fără apelul numarului cunoscut și memorat pe vecie...

    Și mai înfiorător ca zile întregi să nu-i auzi vibrațiile vocii îndrăgite...

   Cum am trăit fără tine tot acest timp? Cum m-am chinuit seri la rînd ținînd strîns la piept poza noatră...Cum ascundeam fața în pernă ca să nu-mi audă nimeni lacrimile...Doar știi...Urăsc să plîng....Dar frica de singurătate si trecerea timpului m-au învins mereu...

   În serile de iarnă cu tine nu mi-e frig, mă încălzești mereu cu căldura ta... Ești cel mai bun prieten, care mă ajută întodeauna...uitînd de problemele tale...

    Apreciez susținerea ta, căci doar tu mă înțelegi ca nimeni altul... Ești cel mai bunom de pe acest pămînt...cel mai duios...del mai dorit...cel mai remarcabil...și fără egal, și neasemuit...

   Inima mea demult se încălzește în palmele tale...Fiecare bucățică din ea îți aparține doar ție pentru todeauna...

      Te rog n-o pierde...

    

Minciuna

Nuștiu ce ar fi să traiești din minciună și cu minciună, avînd valori general umane spre înalțare și fiind în căutarea idealului și realizării personale. Mă întreb oare aceste căutări și virtuți mai sint ele apreciabile, își mai au valoarea înălțătoare daca își au temelie în minciună??? Oare minciuna te ajuta să înțelegi ce îți dorești de la viața ta ?Oare minciuna dă naștere a ceva măret pentru omenire ?Oare ea ușurează oarecum viașa omului ?E binevenită sau nu ?Are ea vre-o importanță de neînlocuit ?

    De ce să nu spui adevărul ? Dureros, dar e mai bun decît o minciună, cel puțin îți dă un gînd stabil pe care să-l morsoace creierul...De ce ne permitem să profităm de oameni, crezînd că o minciună va echilibra relațiile dintre noi. Oare să simți că trăiești și să-și dai o șansă să fii fericit e nevoie sa înoți într-un ocean de minciuni ?

Cum ar fi să știi că mama nu e ființa fără egal pe acest pamînt ci doar o păcăleală pentru copii mici, oare viața noastră ar mai fi la fel ?Să afli că dragostea dăruitoare de viață este o minciună promovată de niște păcălici pe scenele teatrelor, oare noi vom mai cauta cu disperare acest sentiment ? De ce e atît de greu să spui ceea ce simți ? Amăgind ți se pare că e mai bine pentru toți...

  Cred și sînt ferm convinsă nu construiești nimic dacă pui la temelie un ocean de minciună fie el și un perete de cel mai tare beton dar dacă e minciună nu ține, mai devreme sau mai tîrziu se risipește...Și atunci de ce continuăm să trăim din minciună și cu minciună ?Spuneți-mi voi eu înca n-am aflat raspunsul...Ajutați-mă să înteleg...De ce ?

Dorinte...

    În lumea în care trăiesc  am o mulțime de doleanțe. Vreau să fiu sănătoasă , că dacă ești sănătos ai satisfacție fizică de înlinire...Vreau îmbrăcăminte frumoasă, să arat bine oriunde nu m-aș duce, să fiu admirată de cei din jur, încît și mie să-mi placă cînd m-oi uita în oglindă... Vreau să am bani, să știu că intru într-un magazin și nu simt rușine ca nu-mi ajung bani pentru a cumpara ceva. Sau să pot să petrec cu prietenii într-un local ... Din păcate multe din dorințe se leagă de starea financiară.... Vreau să călătoresc în toată lumea, să văd locuri frumoase și culturi noi... Să am o mașină, o casă și o afacere.... Vise ...Vise ... și iarăși vise....Dar cînd stau și mă gîndesc mai bine toate astea n-ar avea nici un rost dacă nu ai fi tu...Lîngă tine nu mai contează dacă sînt sau nu îmbrăcată șic... Nu mai simt nevoia să am bani pînă să nu mai încapă în buzunare...Nu mai am dorința de a pleca în lume cînd lîngă tine e cel mai bine... Tu compensezi tot ce mi-aș fi dorit, caci doar tu mă faci să ma simt cea mai frumoasă și iubită , iar restul le facem împreună și parcă mai cu spor...Clipele petrecute cu tine sunt cele mai frumoase și mă fac împlinită... Unica dorință – dar cea mai importantă este să te am mereu alături.

O piesa legendara!

Despre si pentru mame...

Mîncarea vostră e întodeauna cea mai gustoasă, fără excepție.Voi retrăiți cînd sîntem cei mai buni sau cînd cei mai buni nu sîntem noi. Ne scoateți din orice situație dificilă sau pur și simplu ne bucurați și noi vă răspundem cu aceeși monedă. cîteodată sînteți mai apropiate de țara întreagă sau de un alt copil. Pentru voi nu există copii stăini, chiar dacă ne rătăcim voi oricum ne găsiți , deși asta nu ne justifică. Pentru voi sîntem mereu copii, sînteți mereu de partea noastră chiar și atunci cînd pare inversul. Înțelegeți mereu tot, gîsiți și încercați să înțelegeți. Vorbiți cu noi înainte de ... și după... Voi păstrații ceea ce pentru noi pare neimportant. Vă băgați în viața noastră personală și apar neînțelegeri, încetați s-o faceți și tot apar probleme. Știți întodeauna ce e bine pentru noi și chiar și-n casa noastră vă simțiți stăpînă. Semănăm cu voi într-atît, chiar dacă ne deosebim fizic. Se întimpla că ceva nu vă reușește , numai nu ceea ce e important pentru toți.Vă doare mai tare cînd suferim noi.Și tata poate fi alăturea, voi sînteți ceva mai aproape și nu așteptați nimic în schimb, decît doar foarte puțin :Atenție și Dragoste...

                   Ele ne asteapta mereu...

Sa....???

      Să fiu cu tine e ca și cum aș fugi dintr-o extremă în alta, lucru ce mă sperie că aș putea ajunge într-o zi să nu reușesc să ating culmile. Să fiu cu tine e o încercare grea, ce-mi cere multa energie. Dese ori cad testul din cauza imprevizibilității cu care mă ciocnesc. Mi-e frică mereu să spun ceea ce simt, mă tem că ar putea să te sperie adevărul sufletului meu. Mi-e frică să mă simt liberă, s-ar putea ceva să nu-ți fie pe plac. Dar tu ești ceea ce sufletul meu își dorește. De e secetă tu mă uzi, de e cald tu mă răcorești,de e frig tu mă încălzești, de mi-e rău tu mă încurajezi, de sînt supărată tu mă stîngi în brațe, atunci cînd nu mai este nevoie de cuvinte. Îmi dai libertatea să respir din aerul universului tău și mă lași să plec fără să pot crea alt univers. Doar lîngă mine simți că ți se umple sufletul de fericire, și totuși nu e suficient...Pretinzi că știi ce vrei de la viața ta? Mă îndoiesc, niciodată nu poți să știi ce-ți poate oferi ea. Fără mine simți că nu-ți ajunge aer, ca universul tău s-a cam golit.Știu cum e.....dar tu m-ai lăsat să plec...

Daca m-ar intreba cineva, nu cred ca as avea raspunsuri...Si totusi intrebarea ar face mult....

Iarta-ma ca uit ca bati in pieptul meu, iarta-ma ca nu am grija de tine...

Doare…..

 E ca si cum un vierme ti-ar minca sufletul, e senzatie de gol, de melanj de stari- nu stii cum sa reactionezi la orice impuls din exterior….N-ai gust de nimic, nu simti necesitatea de nimic, nici un chef de nimic....Toate parca n-au nici un sens...Respiri si totusi nu simti ca traiesti, mergi pe drum si nu vezi pe nimeni...Te simti singur in universul tau si cei din jur ar fi doar niste stafii lipsite de viata.Incerci parca sa ascunzi ce e in sufletul tau, eviti pe toti, esti rece cu toti.Vrei sa pari puternica, pe cind nici pe aproape de adevar. Esti atit de neputincios si parca si lipsit de forte. Eviti sa vorbesti cu cineva din grija sa nu care cumva sa fii agresiv si sa versi toate emotiile negative pe el. cel mai greu este sa lupti cu tine insuti, cu sentimentele tale ...E atit de dificil sa le stingi, sa le calci si sa le faci sa dispara. E ca si cum fiecare celula din toate tesuturile s-ar farimita cite putin...

   Nustiu cum s-o definesc starea asta … doare  si iarasi DOARE...

Baiatul, ma rog, sint multe pareri referitor la el, mie imi place piesa.Are un mesaj frumos si profund.Savurati-l.

Ea…

Nu cred că este nevoie de cele mai frumoase cuvinte și descrieri pentru a reda frumusețea ei, a femeii. Oricum nu ar arăta, ea este întruchiparea chipului angelic și spiritul inegal...Dovadă ne servesc nenumăratele opere a foarte mulți autori care au închinat ei cele mai frumoase cuvinte, au plasat-o în situațiile cele mai reale pentru a demonstra încă odată puterea ei.

În chipul ei e înscrisă dragostea, căldura și armonia.Doar că pînă la umă tot femeia e cea care suferă cel mai mult, ea are grijă de toți și de toate, o doare sufletul pentru tot ce se întîmplă în jurul său. Cine nu știe de exemplu de Fefeleaga lui Agîrbiceanu, această femeie e de-a dreptul o ființă extraordinară, este femeia sărmană care a trăit în numele sacrificiului pentru dragostea soțului și a copiilor săi.Văduvă, singură cu cinci copii bolnavi, avînd avere brațele de muncă și un cal de povară.Fefeleaga este întruchiparea chinului și a suferinței...Să muncești din greu fără speranță de reușită, și totuși să nu renunți, să continui să speri pînă la ultima suflare- e ceva ce doar femeia poate face.Mă întreb există oare și în zilele noastre astfel de femei, care niciodată nu încetează să lupte ?Din cele știute și aflate pînă la moment pot spune că există, și cred ca această femeie e mama mea.N-aș putea găsi acum cuvintele potrivite pentru a-i mulțumi sau a enumera ce a făcut, cum și unde că pînă la urmă doar ea știe de unde a găsit puteri.Mulțumesc, mama!

Pămînt al oamenilor

    "A fi om înseamnă, în chip neîndoielnic, a fi răspunzător.Înseamnă a cunoaște rușinea, cînd te afli în fața unei nefericiri ce nu pare să depindă de tine. Înseamnă a simți, punînd și tu o piatră la temelie, că astfel contribui la clădirea lumii." A.de S.-Exupery
  Atîția ani au trecut de cind marele Exupery a așezat pe foaie aceste cuvinte, că și după atîta timp și-au păstrat valoarea, fiind valabile și pentru zilele noastre.Oriunde, oricînd nu ai fi, cel mai important este să fii OM, să fii responsabil pentru tot ceea ce faci.Să ai puterea să recunoști cind greșești, să cazi conștient și să gasești forțe să te ridici cu mai mult curaj și putere.Să ajuți și să fii ajutat, să oferi și să primești, să respecți să fii respectat.Să simți tot ceea ce poate atinge fizic si moral, sa ai traiești cu sufletul curat.Să-ti dai o șansă ție și celui de lingă tine.Să faci o familie, să sadești un copac, să construiești o casă și să faci copii.C-am așa se pune o piatră la temelia lumii, și daca mai reușești să mai faci cîte ceva atunci chiar ca faci o bază buna pentru cei care urmează să vină...Și tu?Cum contribui la ridicarea clădirii umane???

E o piesa extraordinara...La fiecare ascultare trezeste niste emotii foarte profunde!Recomand vizionarea filmului The Last Song!

O clipa de fericire....

Cineva a spus: « Indiferent de virsta la care  apare ,prima dragoste ramine unica.Nici una din relatiile care apar apoi, pe parcurs nu va mai fi la fel.Asta nu inseamna ca nu vei mai iubi la fel de intens, ci doar ca lipsa de experienta care insoteste prima dragoste are farmec aparte.Cind apar primele experiente sentimentale afli ceva nou despre tine si inveti sa te vezi in ochii celuilalt.Cum este cind iubesti?Cum este sa fii iubita ?Lipsa de experienta iti creaza probleme, in prima relatie de iubire.Nu stii cum sa reactionezi, nu stii cum sa interpretezi reactiile celuilalt...Influenta ei depinde, in primul rind, de virsta la care ai trait-o. »

    Poate o fi si asa, dar dupa mine in fiecare noua relatie, fie ea prima sau a doua, sau a treia...E ceva nou de fiecare data, deoarece experienta anterioara nu poate fi aplicata pentru fiecare persoana noua ce apare in viata ta.Niciodata n-o sa poti explica cum te simti cind iubesti, cel putin nu poti reda intensitatea dragostei, caci pina la urma ea ramine a se simti si nu a se vorbi despre ea.Toti vrem sa-i dam o definitie...in pictura, muzica, poezie, fotografie si tot asa.Dar acest sentiment « Dragostea » se rezuma la clipe, ca de exemplu cind dimineata deschizi ochii si vezi zimbetul celui care iti face viata mai frumoasa ;cind ii simti atingerile blinde ; cind te cuprinde atunci cind te simti prost  sau ai avut parte de un esec ;sau atunci cind vine la tine pe cinci minute ca sa te faca sa zimbesti si sa-ti arate inca odata ca nu esti singura.Aceasta lista de clipe care fac esenta ar putea continua, si te astept pe tine sa-mi spui care este clipa ce te face fericit(a)...

De ce-ai dat, Doamne?

Copiii leșină, nu-i bine,
Și moarte picură din nori.
și chiar izvorului îi vine
Un fel de greață uneori.
Atîtea vorbe și minciuni,
Atîtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare și la pom?!
A prins a înălbi,
Precum ninsorile,
Și tinetețea mea!
Mai bine ar vorbi
În lume florile,
Iar omul ar tacea!
E falsă mila ori e mută,
Iar crucea de la piept e joc.
În moarte tot mai mulți se mută,
Văzînd că-n viață nu au loc.
Atîtea vorbe și minciuni,
Atîtea seci promisiuni!
De ce-ai dat, Doamne, grai la om,
Iar nu la floare și la pom?!
A prins a înalbi,
Precum ninsorile,
Și tinerețea mea!

Mai bine ar vorbi 
În lume florile,

Iar omul ar tăcea!

El si Ea...undeva ...cindva...

Multe de toate putem spune de viața noastră, fiecare o interpretează așa cum o are sau cum o înțelege, sîntem mereu în căutare de ceva- bani, statut social, carieră veritabilă și tot asa. Dar în cea mai mare parte sentimentele si emoțiile ne aduc împlinirile fizice și sufletești fiecăruia dintre noi. Fiecare are o istorie -e insăși viața, care e plină de scene și mici aventuri. Acum aș vrea să spun și eu o istorie a doi tineri care sau găsit unul pe altul, nu ca în legendarele istorii de dragoste nici ca-n poveștile cu prinți si prințese, nici din întîmplarea fericită. A fost mai curînd ceva organizat neintenționat.

   Se cunoșteau demult, știau de existenta  unul altuia, dar nu și-au  imaginat niciodată că simpla întîlnire de revedere după mai mulți ani îi va face să fie împreuna pe mai mult timp. Petreceau timpul vesel împreuna, și s-ar părea că nimic serios “pur și simplu prieteni” care au descoperit dulceața sărutului involuntar, mînați oarecum de o forță inexplicabilă lor. Și iată  așa pas cu pas relația lua amploare, fără ca ei să-și dea seama.Au realizat  la un moment că mult timp departe unul de altul e o ispită, nu-și puteau explica de ce simt nevoia să audă ce face celălalt, cum se simte,etc.Dacă  încercau să meargă fiecare pe calea sa, fără să se vadă, să se audă, au realizat că nu pot rezista unul fara altul, era ca o ispită, un drog-de a se vedea sau măcar să se audă. Au trăit clipe frumoase împreună, bucurîndu-se de toate fleacurile, profitau de liniștea sufletească și clipa fericită ce predomina în jurul lor.

    Viața e dura cu toți, și El și Ea au avut multe dezamăgiri care i-au făcut să nu aiba încredere în nimeni, s-ar părea că nici unul în altul nu o aveau. Fără să-și dea seama au început să fie geloși, să îi deranjeze prezența  altor persoane în viața celuilalt. Dar ceva nu era suficient, ceva nu mergea îndeajuns  și s-au despărtit fără să-și dea vreo explicație.La mijloc a stat mîndria și incapacitatea de a ceda, nu-și recunoșteau sentimentele pentru a nu parea slab in ochii celuilalt…