In cautarea...

   Toți ne dorim ceva foarte mic, dar care ia amploare în timp și clipe efemere. Desigur că mă refer la dragoste, la acel sentiment nedefinit și irepetabil în intensitate.  Cineva își petrece toata viața în căutarea ei, cineva o trăiește fără frică și griji, cineva așa și nu o găsește. Nuștiu dacă aș putea să o definesc, căci pentru fiecare din noi ea iși are propria manifestare și percepere. Cu ea, simți că sufletul este mulțumit și parcă problemele din jur sînt mai colorate ca deobicei, totul parcă are sens. Fără ea, simți că nu-ți ajunge aer să respiri...lucrurile nu au nici un rost. Dragostea e un joc pe nivele...la acel Happy End ajung doar cei cu sufletul mare și deschis, cei răbdători și puternici, cei care nu renunță niciodată să lupte pentru fericirea lor. Cineva zice că nu are nevoie de ea, a încetat să o mai caute...S-ar putea, dar pînă la un moment cînd ea singură vine în viața lui....Toți căutăm să avem pe cineva lîngă noi, să nu fim singuri...căutăm atenție, afecțiune, căldură...Pînă la urmă toți avem același țel...

Celor dragi...

        Și vine așa cîte o zi, cînd pur și simplu nu înțelegi de ce lucrurile stau așa și nu altfel…Ajungi să realizezi că nu ai nevoie de nimic, decît de ceva foarte puțin, care apare inperceptibil și fără să-ți dea de știre că deja trăiește în sufletul tău…De cele mai multe ori toate astea se datorează oamenilor care te înconjoară, celor care apar în anumite perioade ale vieții exact atunci cînd ai cea mai mare nevoie de ei…Unii vin pentru ați da anumite lecții de viață, alți pentru a fi o bună companie… Din propria experiență am întîlnit foarte multă lume, pe mulți din ei i-am cunoscut îndeaproape. Ce mă bucură cel mai mult e că am avut onoarea ca acele persoane special ale vieții mele mi-au fost alături și mulți dintre ei și acum sînt. De ce? Pentru că cu ajutorul lor mi-am creat propria personalitate, și ceea ce sînt acum e datorită celor prezenți în viata mea. Deci mulțumesc tuturor că-mi faceți viața mai frumoasă.

Pentru dragoste...

   (Frumoase cuvinte....Nu sînt autorul dar apreciez sensul lor și oarecum mă regăsesc ...)

Trezîndu-te dimineața... cel mai înfricoșător este să nu-i vezi ochii lui iubitori stînd închiși...Să nu-i auzi șoaptele calzi la ureche și să nu-i simți mirosul corpului său atît de cunoscut și familiar...

   E înfiorător să nu-i simși vîrfurile degetelor pe umerii tăi și să nu-l privești continuu zîmbind...

     Să te dezgheți cu prima rază de soare și să-ți întinzi brațele...

   Să încalți papuci de cameră pufoși și să-ți prinzi părul zburlit...

     Cel mai înfiorător e să nu-i vezi chipul în oglindă...Atît de înfiorător să-ți petreci seara fără apelul numarului cunoscut și memorat pe vecie...

    Și mai înfiorător ca zile întregi să nu-i auzi vibrațiile vocii îndrăgite...

   Cum am trăit fără tine tot acest timp? Cum m-am chinuit seri la rînd ținînd strîns la piept poza noatră...Cum ascundeam fața în pernă ca să nu-mi audă nimeni lacrimile...Doar știi...Urăsc să plîng....Dar frica de singurătate si trecerea timpului m-au învins mereu...

   În serile de iarnă cu tine nu mi-e frig, mă încălzești mereu cu căldura ta... Ești cel mai bun prieten, care mă ajută întodeauna...uitînd de problemele tale...

    Apreciez susținerea ta, căci doar tu mă înțelegi ca nimeni altul... Ești cel mai bunom de pe acest pămînt...cel mai duios...del mai dorit...cel mai remarcabil...și fără egal, și neasemuit...

   Inima mea demult se încălzește în palmele tale...Fiecare bucățică din ea îți aparține doar ție pentru todeauna...

      Te rog n-o pierde...