Ea…

Nu cred că este nevoie de cele mai frumoase cuvinte și descrieri pentru a reda frumusețea ei, a femeii. Oricum nu ar arăta, ea este întruchiparea chipului angelic și spiritul inegal...Dovadă ne servesc nenumăratele opere a foarte mulți autori care au închinat ei cele mai frumoase cuvinte, au plasat-o în situațiile cele mai reale pentru a demonstra încă odată puterea ei.

În chipul ei e înscrisă dragostea, căldura și armonia.Doar că pînă la umă tot femeia e cea care suferă cel mai mult, ea are grijă de toți și de toate, o doare sufletul pentru tot ce se întîmplă în jurul său. Cine nu știe de exemplu de Fefeleaga lui Agîrbiceanu, această femeie e de-a dreptul o ființă extraordinară, este femeia sărmană care a trăit în numele sacrificiului pentru dragostea soțului și a copiilor săi.Văduvă, singură cu cinci copii bolnavi, avînd avere brațele de muncă și un cal de povară.Fefeleaga este întruchiparea chinului și a suferinței...Să muncești din greu fără speranță de reușită, și totuși să nu renunți, să continui să speri pînă la ultima suflare- e ceva ce doar femeia poate face.Mă întreb există oare și în zilele noastre astfel de femei, care niciodată nu încetează să lupte ?Din cele știute și aflate pînă la moment pot spune că există, și cred ca această femeie e mama mea.N-aș putea găsi acum cuvintele potrivite pentru a-i mulțumi sau a enumera ce a făcut, cum și unde că pînă la urmă doar ea știe de unde a găsit puteri.Mulțumesc, mama!