Mi-e dor

   Adesea mă vizitează un dor nebun de acele timpuri... îndepărtate deja...din păcate...de timpurile cînd durerea dispărea miraculos doar din sărutul mamei...cînd viața era oarecum lipsită de griji... cînd totul părea atît de simplu cu cele mai ușoare reguli ( doar un joc în care intra toată lumea)...cînd zîmbetul era atît de pur și nu ascundea nimic în spate. Mi-e dor de inocența cea de odinioară...de timpurile cînd aveai o lume plină de aventuri și dragoste...atunci cînd și lucrurile erau tot atît de mici ca și tine...

     Pe atunci, atît de reale erau poveștile cu prinți si prințese, încît cei din jur erau eroi principali ai poveștii în care trăiai...ca mai tîrziu să realizezi că nu ești singurul regizor al poveștii tale...unde nu toate depind de tine...

   Mi-e dor de aroma copilăriei mele...mi-e dor de drumul cel  de țară ce-mi încălzea talpile...de ploile calde de vară...( și acum ploua vara, dar acele ploi aveau ceva magic în ele)...

   Aș da orice să mă pot întoarce măcar odată, să mai simt aceleași frumoase și memorabile senzații...